Despre carte: an / Falkov Boris Viktorovich, 1946, Moscova. Membru al centrului german al PEN Clubului internațional. Autor a numeroase romane (Mozart din Karelia, Trouver, Spărgătorul de nuci, Tarantella etc.), povestiri și nuvele (Glubinka, Lecții patologice, Pisica, Aterizarea în Creta, Omul fără adăpost și Contesa SS etc.), poezii și poezii (Simple Order, Orpheus Returned), povestiri, articole și eseuri. Tradus în germană, estonă, engleză, finlandeză. Romanele „Un pom de Crăciun pentru Ba” și „Horatio” sunt publicate integral pentru prima dată. John Glad, Rusia în străinătate: Stilul lui Falkov este mai potrivit cu tradiția latino-americană decât cu cea rusă, deși romanele sale polițiste ironice au antecedente în alegoriile fantastice ale lui Nikolai Gogol și Mihail Bulgakov. Veniamin Kaverin: Aceasta este o proză rafinată și muzicală. Și se află oarecum în afară de calea principală a literaturii ruse. Neue Zuricher Zeitung: Ultimul roman al lui Boris Falkov este un fel de polifonie muzicală în proză. Mai exact, literarizarea fugăi contrapuntistice. „Polifonia într-un roman” a lui Bakhtin devine „Polifonia ca roman” a lui Falkov, deoarece două forme de expresie atât de diferite precum muzica și literatura sunt aduse literalmente în armonie. Frankfurter Allgemeine Zeitung: Această carte (Facătorii de pace) este tensionată, realizată cu pricepere și, în ciuda publicării târzii, uimitor de relevantă. Puterea autorului constă în manipularea sa independentă a tradiției literare, urechea ascuțită a notelor false din istorie și compoziția sa inteligentă. Romanul său poate fi citit în multe feluri: ca o distopie și ca un roman picaresc, ca o poveste polițistă și ca o satira. Ziar literar: Această poveste (Aterizarea pe Creta) aparține acelui tip de literatură care vede puțin mai departe și mai profund decât așa-numitul realism „pur”. Boris Gasparov: Foarte bun gust în limbaj, tonul uniform și obiectiv al poveștii (Mozart din Karelia) îi pune în evidență natura fantastică. Laitmotivele sunt țesute cu multă pricepere, construcția simfonică a formei se realizează atât de strict și cu atâta intensitate încât doar „Simfoniile” lui Andrei Bely îmi vin în minte ca o analogie. Serghei Yurienen: Falkov a mers mai departe decât Soljenițîn în cel puțin un lucru - polifonie. Aceasta este o trupă de un singur om. El a implementat principiul polifoniei cu o completitudine pe care nu o cunosc în literatura modernă.